marți, 24 februarie 2009

Iubire indecisa


Nu isi mai aduce aminte cand s-a produs ruptura; timpul cand sufletul ei inca mai vibra pentru el a ramas ingropat undeva in inconstient, impalpabil, ca atunci cand iesi afara intr-o ploaie rece de noiembrie si te gandesti la caldura din casa. Fara voia ei, iubirea pentru el a devenit doar o alta amintire. Asteapta sa se faca ceaiul, cu mana rezemata de pervazul ferestrei si ochii privind in gol, printre picaturile unduitoare ce se rostogolesc pe geam. A ajuns la concluzia ca asa cum nu i se pare a fi vina ei, nu poate sa dea vina nici pe el: au fost impinsi pe o traiectorie nevazuta, al carui final implacabil nu l-au anticipat fara sa poata face nimic. In cap ii suna vocea bunica-sii: "Cel mai rau lucru este sa ajungi sa te minti singura."

Cu trei zile in urma compromisurile cu care parea sa se fi obisnuit de ceva vreme au ajuns la limita, desi nimic nu ii daduse de stire ca sfarsitul era atat de aproape. Se intamplase cand stateau in pat, tolaniti pe o parte, fata in fata. Era duminica dupa-amiaza si adormisera uitandu-se la un film neinteresant despre o profesoara de literatura engleza care la 40 de ani parea sa nu realizeze ca va ajunge fata batrana. Amortita inca de somn, deschisese ochii si se surprinsese contempland chipul lui si ascultandu-i respiratia usoara, inca linistita de somn. O bizara senzatie o incercase si treptat, realizand motivul, mirarea ei se transformase in ceea ce aducea mai mult a groaza. Ideea ca cel din fata ei era un strain se contura rapid si inghitea orice alt gand ce incerca stingher sa isi faca loc in capul ei: privea un chip aplecat pe o ureche, o fata ingalbenita, pe jumatate acoperita de peri aspri, o gura cazuta care ii aducea aminte de pustietate. Un lut a carei infatisare nu avea sa o mai suporte, o nefamiliaritate care aparuse cumva pe fata lui, in timpul somnului, si care ramasese acolo din acea dupa-amiaza.

Azi dimineata avusese acelasi sentiment. El a aparut un pic nervos, imbracat in niste pantaloni negri un pic prea scurti si o jacheta in sah cu gluga prea mare. A sarutat-o mecanic, procedural, cum ii erau toate saruturile. Ea ar fi vrut ca acesta sa fi fost testul final; ar fi vrut sa aiba curajul sa ii urle in fata, sa ii tipe ca atingerile lui o dor si privirea lui tampa ii face greata.

Ia ceaiul de pe foc si il toarna incet in cana. Totusi, poate inca sa mai bea din cana de la el. Zambeste amar la ideea ca ar putea fi intr-adevar nebuna. Nu, nu e nebunie. Poate plictis? Sau mai degraba o copilarie? Sa fie ea intr-adevar un pic prea imatura? Poate ar trebui sa dea dovada de maturitate si sa suporte. Un om matur invata sa faca astfel de lucruri, asa cum face atatea lucruri aparent insuportabile: duce gunoiul, se scoala la 7 dimineata si ia metroul catre serviciu, sta de vorba cu toti imbecilii care ii agaseaza atentia cand ii ies in cale, minte pentru a parea politicos, discuta despre vreme. Oare faptul ca nu il mai suporta este un alt moft de-al ei, o idee romantica de pe vremea bunicii, cand nu existau saloane de frumusete, bloguri sau jointuri? Probabil ca e si frica. Nu o frica penibila legata de faptul ca nu si-ar gasi pe altul. Ci pur si simplu indoiala, posibilitatea ca ideea ei despre iubire sa fie o prostie si astfel sa dea cu piciorul la ceva bun, mai bun decat ar mai putea gasi vreodata.

Ceaiul este inca prea fierbinte. Si, totusi, ce ar fi fost ea, daca nu ar fi fost el? Ziua de astazi pare a fi nepotrivita pentru asemenea decizii.

2 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks