vineri, 24 septembrie 2010

Cartea bunicului


Cand noptile erau friguroase si fara stele, pe cand stam chircit langa foc, bunicul, care a fost la vremea lui mare negustor, imi povestea despre cea mai ravnita carte din lume. Cartea aceasta are niste coperti albastre ce capteaza orice strop de lumina, pentru ca mai apoi sa il arunce inapoi in scantei aprinse, asa cum se oglindesc razele soarelui in apa oceanului. Cand o vezi pe raft, vrei, nu vrei, o cumperi. Mananci mai putin, bei vinul indoit cu apa, mai porti o vreme ciorapii gauriti. Dar trebuie sa o ai.

Oamenii duc cartea acasa, o rasfoiesc sumar, dupa care, cuceriti de frumusetea copertilor, o aseaza in biblioteca sa vada cum ii va sta cartii acolo.
- Numai ca, spunea bunicul, cartea asta este atat de subtire, incat imediat se pierde printre celelalte carti aflate pe raft si nu mai este de gasit.
- Pai cat de subtire poate sa fie? intrebam eu.
Bunicul isi ridica mana dreapta in fata, cu degetele apropiate de ziceai ca a prins o furnica.
- Uite, cam asa, facea bunicul incruntand din sprancene.
- Avem si noi cartea asta? Aici, la noi in casa?
- Ha! Avem chiar mai multe exemplare. Dar cine le mai gaseste?

Iar eu uitam atunci de frig, aruncam pledul la o parte si ma furisam zgribulit la biblioteca, luam fiecare carte si o priveam stingher, nestiind ce anume sa caut. Apoi deschideam cufarul, in ciuda protestelor bunicii, si cautam cu insufletire si acolo. Insa cartulia nu era de gasit.

- Si cum se numeste aceasta carte? intrebam apoi, hotarat sa merg a doua zi sa o cumpar. Nu as fi asezat-o in raft, printre celelalte carti, nici in ruptul capului. Cel putin nu inainte de a o fi citit pana la capat.

Insa bunicul ofta si se vedea nevoit sa ridice din umeri. Uitase.
- Bine, bine, dar despre ce este vorba in ea? staruiam eu.
- Nimeni nu a apucat sa o citeasca pana la capat, recunostea amarat bunicul. Unii spun ca pare a fi vorba despre pasari migratoare, altii sunt convinsi ca este un cantec al copilariei, in timp ce indragostitii sustin ca este cea mai frumoasa poveste de dragoste. Inceputul pare a fi de basm, insa personajele sunt inspirate din istorie. Toata istoria noastra se afla intre acele coperti albastre, concludea bunicul.

- Cum? intrebam dezamagit. Cum se face ca toata istoria este asternuta pe paginile unei carti atat de subtiri?
- Asa se pare. Este singura concluzie posibila. Fiecare pare a citi alte si alte pasaje dintr-insa. Zvonurile nu sunt niciodata aceleasi.

Cand am terminat scoala, bunicul nu mai era demult. Am inceput sa scriu, si tot gandindu-ma la povestea cartii miraculoase, am hotarat ca intotdeauna voi scrie carti groase, despre lucruri putine. In fiecare seara scriu primul capitol, aranjez cu grija paginile, le incui in birou si apoi ma duc la culcare. Si de fiecare data, in ziua urmatoare, constat cu mare deznadejde ca am pierdut capitolul scris printre foile ingramadite din sertare.
 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks