marți, 2 noiembrie 2010

Morcheeba


Cand se vazu in sfarsit in sala vechiului teatru respira usurata. Cautase indelung adresa de pe biletul gasit pe jos cu doua zile in urma, in fata la supermarket, si cand in sfarsit ajunsese pe strada cu pricina, ramasese acolo impietrita de frica. Ii trebuisera trei sferturi de ceas pentru a-si face curaj si trecuse cu mare emotie de ghiseul de la intrare, fiind aproapte convinsa ca va fi prinsa si facuta de ocara. Inaintase cu strangere de inima prin multimea de tineri adunati sa vada spectacolul. Nu privise pe nimeni in ochi, se uitase fix in pamant si prin oameni, de frica sa nu le intalneasca privirea. Gandul ca nu era imbracata cum se cuvenea o cuprinsese inca de cand plecase de acasa, desi isi luase sacoul negru cel bun pe deasupra, cel care ascundea totul. Insa cand auzise vocile acelea triumfatoare si vazuse chipurile acelea tinere, un alt val de teama ii sageta inima si aproape ca o podidisera lacrimile, asa de mica si de la nelocul ei se simtise. Ca cauta ea acolo, la acest spectacol, concert sau cum ii spunea oare mai bine? Ea, o menajera de 56 de ani si trei zile… Se purta ca un copil, risca sa fie aratata cu degetul, era nevrednica si o hoata. Oare innebunise?

Ecranul din mijloc afisa in verde crud numele trupei ce avea sa isi faca in scurt timp aparitia. Nu mica ii fu surpriza sa constate ca sala de spectacol nu era inca imblanzita de intuneric asa cum sperase. Peste tot, grupuri de oameni, manechine subtiri fara chip (caci nu puteau fi privite direct in fata), erau prinse intr-o forfota uimitoare de miscari largi si de vorbe intretaiate de rasete. Inainta spre scena rapid, ca si cum ar fi putut sa se ascunda undeva sub aceasta. Se rostogolea printre ei ca un bolovan peste o pajiste cu flori si ar fi vrut sa le ceara tuturor scuze, le-ar fi spus sa o ierte caci ea nu venise acolo pentru a le strivi frumusetea. Si nu furase biletul; de necrezut, insa doar il gasise pe strada. Voia sa ii priveasca si sa se bucure, fara a le deranja tineretea.

Ajunse in dreptul scenei si vazu o chitara, iar mai departe niste tobe ciudate de toate marimile, si in coltul din dreapta un fel de pianina electrica. Dupa ce ochii i se obisnuira cu ceata aceea rosiatica, mai vazu niste umbre care alunecau dintr-un capat in altul al scenei, fantome cuminti ce atingeau cu degetele lor fine toate acele instrumente alambicate, parca pentru a se convinge ca acestea exista.

In spatele ei, corul de voci continua sa cante pe aceleasi tonuri senine, iar ea isi dori deodata atat de mult sa aiba curajul sa se intoarca pentru a-i privi pe acesti copii. Stia de la Maria ca lor nu le place sa fie numiti astfel, si se mustra singura ca se gandise la ei in acest fel, cand de fapt tocmai ea era fara minte. Pe buna dreptate, pentru a razbi in viata trebuie sa fii ceva mai mult decat un simplu copil. Insa ea, simtind batranetea cum se aproprie si se instaleaza in viata ei, cate un pic in fiecare dimineata, parca si-ar fi dorit ca toti acesti tineri frumosi sa mai fie copii. Macar un pic, doar cateva zile.

Simti un val de curaj, nici ea nu stia prea bine de unde, si se intoarse spre ei. Vederea i se ridica timid spre chipurile lor, furand un crampei din stanga si apoi repede unul din dreapta, ca si cum ai culege cirese, evitandu-le totusi privirea. Ii gasea pe toti sclipitori, exact cum era si Maria, fata ei. Simtea in gura un gust de uimire neputincioasa, pe care insa nu o putea impartasi cu ei caci probabil i-ar fi deranjat. Asa ca trebuia sa stea muta. Inghitea uimire in tacere si inima ii batea repede, dar ii era bine. Constata in scurt timp ca pentru cei din jur ea nu exista si asta o facu sa se simta mai bine.

Cand luminile s-au stins si s-au auzit primele acorduri, ea isi repeta pentru a treia oara ca tot ce se intampla nu era un vis. Ii era frica sa nu se trezeasca pentru ca mai apoi, cum se intampla uneori, sa uite cu totul desavarsire. Nu putea insa sa fie doar un vis; cum ar fi putut scorni inteligenta ei saraca acel nume ciudat de deasupra scenei? Il citi o data, de doua ori, iar apoi mintea prelua mai departe mesajul si il rosti cu voce de copil, in timp ce buzele ii tremurau de emotie: Morcheeba.
 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks