vineri, 28 octombrie 2011

Nasturii lui Toma



Toma iese pe poarta școlii. Trotoarele sunt încărcate de galben foșnitor și băiatul își trage agale ghiozdanul după el. Frunzele mai buclucașe se prind jucăușe de cureaua neagră și fac cu ochiul mulțimii de pe jos. Mai galben decât frunzele e soarele ce se pierde în părul lui negru tuns castron, à la Mireille Mathieu. Până și căpruiul ochilor lui este luminat într-o licărire de galben. Copacii, în izmene albe trase prea sus, și-au ridicat fustele colorate și acum merg în șir indian. Frunzele se iau de mănuțe și își fac vânt jos, pe topogan. Opa!

Sus, pe banca verde, stă o pisică. Se uită nelămurită în jur, parcă  ar fi uitat din  ce motiv anume a ajuns acolo. Acum va trebui să se întoarcă înapoi pe pervaz. Numai așa își mai poate aduce aminte care era planul. Parcă văzuse ceva, de-acolo, de sus. Ceva galben.

Paltonașului albastru de pe el îi lipsește un nasture. L-a pierdut, nasturele. De fapt, știa că o să cadă. Îi era așa de teamă că îl va pierde încât s-a întrebat la un moment dat dacă nu este mai bine să îl rupă și să îl pună în buzunar. Dar în acest caz ar fi trebuit să spună acasă că el a rupt nasturele, ceea ce, deși era adevărat, nu era chiar așa: nasturele urma să cadă. Dar oare nu toți nasturii cad mai devreme sau mai târziu? Până la urmă, era totuși doar un nasture. Se și zice: este o nimica toată, doar un nasture.

Problema apare când ai o mulțime de nasturi, și atunci bașca mai contează că sunt toți mici. Cum or fi ei - rotunzi, cu două găuri, scobiți pe o parte, acoperiți de sidef - nasturii devin o problemă când sunt prea mulți. Unde să îi bagi? Iaca, prin sertare, pe sub covor, între ferestre, în vazele cu flori și în cutia de la televizor, în oalele din debara și în țeava de la aspirator. Mai încerci să dai din ei dar și ceilalți au nasturii lor, nu stau să se uite la ai tăi. La Toma în casă sunt mult prea mulți nasturi. Astfel, deși nu a rupt nasturele de pe palton, băiatul și-a dorit cu adevărat să îl piardă.

Un nasture este șaptele din carnetul de note, șapte peste care Toma a pictat  un nouă. Rezultatul este un nouă cu mustăți. Speră că tata nu o să vadă mustățile, altfel a încurcat-o. Un nasture nu vine niciodată singur. Maică-sa zice tot timpul lucrul ăsta.

La intrarea blocului stă Blanca cea albă, însă în lumina soarelui cățelușa este de-a dreptul galbenă. Gâfâie cu limba de un cot.
- Ai făcut isprăvi, Blanco, îi zice copilul.
- Am făcut, confirmă indiferent cățelușa. Are niște lăboanțe imense și e foarte mândră de ele.

Blanca are treburile ei, mereu cu aerul că a alergat toată ziulica de colo-colo când, de fapt, nu o vezi decât stând. Probabil că se deplasează cu viteza luminii și noi, oamenii, nu prindem niciodată imaginea ei în mișcare. Stă aici și te fixează printre ochii întredeschiși, trage aer, apoi face țuști și deodată apare tocmai în partea cealaltă, răsuflând greu.

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks