marți, 29 noiembrie 2011

Acel tic enervant, fără tac



În dulapul cu geamuri glisante de sub televizor stau lucrurile rare: o sticlă goală de Balentine’s, trei pachete Camel rămase de mult fără țigări, un breloc cu Maica Domnului și o grămadă de alte obiecte mici și goale. Vitrina este mereu plină de amprente chiar dacă Marga o lustruiește de treizeci de ori pe săptămână. Dulapul și televizorul sunt acoperite de un strat fin de praf. Deși este slăbită de cum se trezește, Marga șterge necontenit praful toată ziulica. Dă cu cârpa peste tot prin sufragerie, face ordine în bucătărie, apoi șterge praful și spală linoleumul din cameră de la ăla micu’, mai dă un mop pe hol și face o inspecție prin baie, pentru a termina în sfârșit treaba în dormitorul lor. O tură durează exact trei ore și la finalul ei Marga o ia de la capăt. Și-ar dori să trebăluiască mai puțin dar, din păcate, praful intră prin crăpăturile pereților și pe sub uși cu o viteză incredibilă și femeia nu are de ales. În ciuda eforturilor sale demne de toată admirația, acarienii de praf se adună în saltea și intră în haine. Slavă Domnului că există piramidoane și că sunt ieftine, altfel nu știe cum și-ar putea proteja familia.



Acum e în bucătărie, tremură de frig așa că își aprinde un Carpați. Se uită din picioare la mușamaua cu maci de pe masă. Florile se lasă măturate cu privirea. În ceafă îi ticăie ceasul cu cocoș de tablă de pe frigider. Tic, face ceasul și Marga se întoarce mirată. Tic, din nou. Stinge țigara de-abia aprinsă și se apropie de cadran. Doar tic. Angrenajul din interiorul cocoșului este defect și ceasul șchiopătează. Mereu același tic, lipsit de alternanță. Marga numără zilele pe degete însă lucrul ăsta nu ajută cu nimic; nu își poate da seama de când a luat-o razna ceasul. Acest tic enervant, fără tac. O ureche stă la pândă în spatele fiecărei secunde. Un tic perpetuu. Ochii încremeniți ai cocoșului sunt ațintiți asupra femeii. Un tic văduvit. În orice moment cocoșul ar putea să scoată de la spate o mână moartă cu care să facă semn unei mulțimi imaginare de urale.

Marga se așează istovită pe scaun, sprijinindu-se cu mâna dreaptă de masă. Macii de pe mușama se învolburează. Cine are urechi să audă, însă la Marga în casă nu e nimic de auzit. Ea doar face curat; tocmai a luat o pauză și se va reapuca imediat de treabă. Cine vrea să vadă, să poftească. Se întâmplă uneori să stai pe scaun în bucătărie și să îți vină în cap tot felul de idei. De-asta o fire sănătoasă trebuie antrenată încontinuu la șters praful și la spus rugăciuni. Marga simte un fior de răzvrătire în carne și încearcă să îl alunge ștergându-și ochii cu dosul palmei. Nu trebuie să acorde niciun răgaz acestor gânduri care întorc pe dos ordinea lucrurilor.

Își leagă mai bine șorțul la spate și se duce în sufragerie. Vede amprentele de pe vitrină și praful de pe televizor. Tabloul este copleșitor, căci toată munca ei pare a fi în zadar. Simte că i se înmoaie picioarele și atunci se grăbește să se gândească la ceva frumos. (O felie de pâine proaspătă unsă generos cu untură. O scânteie de lumină crăpând întunericul. O săptămână întreagă fără bătaie. Apa mării și ea în mijlocul ei, cu un bolovan în brațe.) Deschide vitrina fără să îi mai pese că lasă urme de degete și ia brelocul în mână. Sfânta Născătoare – o femeie, o mamă. Singura ei prietenă, cea care îi dă curaj să continue să facă curat și o îndeamnă să reziste grijilor de peste zi. Durerea îi leagă noduri în gât, o îndeamnă să se apuce de treabă.

Se duce la baie și pune apă rece în ligheanul cel mare în care îl spală pe ăla micu’ în fiecare sâmbătă seară. Nu mai are răbdare să încălzească, gazele sunt mici la aragaz și ar dura o veșnicie. Are și un fierbător dar acela consumă curent. Pune dero, vreo două măsuri. Se apleacă peste cadă, ridică ligheanul greu cu apă și, clătinându-se la fiecare pas, străbate holul lung și îngust, îndreptându-se spre sufragerie. Din lighean cad stropi mari de apă, strălucitori ca solzii de pește. Ia de după calorifer niște chiloți rupți de-ai lui ăla micu’ și îi udă bine. Șterge geamul cu mult clăbuc, apoi freacă bine dulapul. Gâfâie cu televizorul în brațe; îl pune la înmuiat în lighean. Lustruiește sticla goală de Balentine’s și pachetele goale de Camel și brelocul cu Maica Domnului.

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks