duminică, 29 ianuarie 2012

Corporatellia: Accident cu final reușit



Și atunci Vlad îi spune lui Paul:
- O viață am și eu.

Rodica își ascunde expresia feței după o cană cu supă de văcuță. Evită să privească direct la cei doi bărbați, însă are marginile gurii lăsate demonstrativ în jos. Din când în când atinge coada cănii cu vârful limbii.
- Și eu câte vieți crezi că am? întreabă Paul cu o voce aspră. Are deasupra ochilor o omidă stufoasă.
- Păi ce-
- Sau Rodica! Rodico, tu câte vieți ai scumpo? Uite, Vlad este într-o dispoziție spirituală, are nevoie de discuții profunde.



Rodica lasă cana cu supă pe birou și se ridică în picioare. Poartă niște pantaloni din bumbac de culoarea imprimantei și o bluziță de dantelă albă. Cu mâna stângă își trage marginea chiloților afară. Se uită nervos la neoane. Se vede că nu e bucuroasă.
- Hai șefu', să lăsăm glumele. Urlă sindicatele și noi glumim aici, în loc să ieșim la grevă.

Neonul de lângă fereastră bâzâie. Paul sare ca un greiere spre Rodica. Poartă un costum Armani cu guler dublu și în mână ține un iPad.
- O-o o-o ooo, se oftică Rodicuțaaa... Ce e scumpo, ți s-a făcut de revoluție?

Se aude un scâncet metalic și Paul se oprește:
- Stai că îmi scrie cineva pe Gayromeo.
- Pe cine faci leneșă, șefu'? Ia spuneți, d-domnu' Paul. Uite ce eee... șefu', pe mine să nu mă faci o... r-revoluționară că... Eu nu m-am luat încă de mama dumitale. Te rog frumos!

E de rău când Rodica a pus mâinile în șold. De frică, Vlad devine Vlăduț și se bagă sub birou. Ca să reziste tentației, își trage cămașa afară din pantaloni și își îndeasă arătătorul în buric. Dracu' l-a pus să se vaite că are o singură viață? În secunda a doua însă Vlăduț realizează că trebuie să fie bărbat. Scutură din cap. Vrea să fie Vlad din nou așa că dă să iasă de sub birou. Însă dintr-o eroare fatală, cum se întâmplă de cele mai multe ori când cineva are o revelație spirituală, Vlad se lovește cu tâmpla de colțul mobilei.

Ce s-a întâmplat în continuare nu se știe prea bine, pentru că povestea este spusă din perspectiva celui care tocmai s-a lovit la cap, al lui Vlăduț-zis-Vlad. Ca atare, devine evident pentru cititor că finalul poveștii va fi compromis într-un mod cât se poate de reușit. Cât a zăcut lângă birou, protagonistul nostru nu a văzut decât niște nimicuri rotunde, albe și pufoase, prinse într-un dans de ceasornic - un cadran la fel de gol, de alb și de pufos. Pe scurt, Vlad nu a văzut aproape nimic, doar trecerea timpului.

Ceea ce se știe este că Paul l-a sărutat pe Vlad. Atât este cert în toată nebunia asta. Circumstanțele sunt aproape inexistente pentru că nu interesează pe nimeni altcineva decât pe Vlad, însă acesta era leșinat la momentul acela. Este posibil ca, speriat fiind de costurile cu spitalizarea pe care compania urma să le suporte, Paul să fi încercat să îi facă respirație gură la gură. O posibilitate printre atâtea altele. Poate Paul este Superwoman. O altă necunoscută. Și totuși, nemțoaica Magdalena venită la secondment, aia mare cât o vacă lăsată să pască liber, i-a spus clar, deși Vlad nu a înțeles prea bine:
- Darrling, therre werre tongues involved. And not brriefly.

Deci nu reducerea costurilor este răspunsul. Oare să fie atunci creșterea veniturilor? Păi de unde creștere economică reală? Piața este saturată, își zice Vlad. Nici chiar sexul nu mai vinde, nici frica de foamete sau experiența unică a dezastrului. E la curent cu pulsul pieței, chiar dacă acesta bate undeva spre zero. Trebuie să fie altceva, un alt motiv pentru care Paul a considerat că singura soluție de ieșire din criză este să îl sărute. Poate sărutul este un feedback. Aprecierea angajaților talentați face parte din valorile de bază ale companiei. Oare Paul a aplicat principiul fundamental walk the talk? Tot ce se poate.

Hotărât să meargă până la capăt, Vlad solicită o sesiune de coaching cu Paul. Acesta din urmă acceptă imediat invitația în Lotus Notes. Cărțile au fost făcute și Rodica mai bagă un Solitaire. În scurt timp, după ce își periază bine costumul Armani și își reface freza cu gel Active Man - gelul bărbaților adevărați -, Paul îl invită pe Vlad la el în birou.
- Ia zi, Vladule, cum mai e cu... viața aia unică și singulară?

Lui Vlad îi cade bărbia însă imediat Paul îi face cu ochiul. E doar o glumă, sau cel mult o replică serioasă care trebuie tratată cu umor. Păcat de bărbie, care rămâne căzută până la sfârștiul conversației, fapt care îi provoacă lui Vlad o anumită coerență în vorbire.
- Totul e foarte bine, sunt apt de muncă. Am vrut să discutăm despre feedback, raportează Vlad pe un ton energetic. Chipul lui este prins în frenezia gândurilor active de identificare a problemelor structurale.

Paul își aranjează cravata; altfel spus - adoptă un ton serios. Zâmbește fără să arate nici măcar un dinte, deși are o dantură superbă și este foarte conștient de asta. Însă Paul este de părere că lucrurile bune trebuie uneori doar sugerate, nu expuse în văzul lumii ca niște flori patetice înfipte în glastră.
- Da, întotdeauna am susținut că feedback-ul trebuie să fie echilibrat. De asemenea, feedback-ul trebuie să aibă la bază fapte, și nu percepții. Nu în ultimul rând-
- Știu că m-ai sărutat..., întrerupe Vlad cu vocea unuia care tocmai a suferit o contuzie relativ ușoară. Nu ar fi nedrept să spunem că mintea lui este pradă ușoară pentru confuzii.
- Da! spune Paul pe un ton care în mintea lui Vlad neagă totul. Apoi continuă, un pic mai relaxat: Sărutul este atingerea sau apăsarea buzelor ușor arcuite, urmată de cele mai multe ori de desprinderea lor și emiterea unui sunet ca de... ventuză.

Se apropie de Vlad cu unduiri de șolduri. Cu rotunjiri de vocale, continuă:
- Sărutul poate exprima afecțiune, respect sau reverență. Sărutul poate fi aplicat aproape oriunde pe suprafața corpului. Repet, aproape oriunde. Însă mie, în calitate de manager, îmi place cu deosebire să folosesc sărutul în contactul cu buzele...

Aici întinde mâna spre chipul lui Vlad și îi atinge acestuia obrazul cu degetul lui mijlociu fin:
- Sau cu obrazul... În cuibul dintre umăr și... baza gâtului... Pe sfârcuri-
- Pe mine m-ai sărutat pe gură, îndrăznește Vlad. Este captivat de rotunjimea ochilor șefului său.

Paul se retrage. Indică cu un deget spre Vlad în timp ce ocolește biroul.
- Evident, eram emoționat... Stai că am uitat să iau notițe. Este important să nu uităm să scriem MoM-uri. Știu, ești tentat să uiți de minutes of meetings, dar fără ele - cum am face dovada muncii noastre? Cum s-ar mai consemna hotărâri și cum s-ar putea delega responsabilitate în absența notițelor?

Vlad este foarte interesat de minutes of meetings, este initiative champion în domeniu. Deodată privirea îi ia foc și se ridică în picioare cu nerăbdarea unei conversații constructive, specifică celor ce lucrează sâmbăta.
- Responsabilitate în sensul de responsibility sau de accountability? Asta este problema, că foarte mulți colegi nu mai fac această diferență. Eu am propus o problem solving session, însă nu a fost aprobat încă bugetul. Și apoi, toată această zarvă infernală...

Paul ridică privirea din caietul de notițe. Se uită prin învălmășeala de hârtii de pe birou.
- Nu am văzut niciun buget.
- E la contabilitate, se grăbește Vlad să explice, după care vine mai aproape și caută și el printre hârtii.

Paul deschide sertarul și scoate un sul de hârtie igienică.
- Uite, l-am găsit. A ajuns la mine.... Șapte man-days? O nimica toată.

Pe fața lui Vlad se cască un zâmbet ascuțit:
- Așa fac întotdeauna cei de la contabilitate. Uită să bage în sistem.
- Varză, confirmă Paul. Se uită rapid peste sulul de hârtie. Ai folosit ultimul template pentru bugete?
Vlad ocolește biroul și apucă bugetul de un colț. Înghite cu greu. Este hârtie igienică de-aia bună, cinci straturi.
- Cred că nu mi-a ajuns memo-ul cu template-urile astea noi, nu am fost informat. Am verificat inbo-
- Păi să fim atenți de acum înainte, îi spune Paul. Îl bate cu mâna pe șold. Hai, șterge-o, că am treabă. Ține asta.

Vlad face o plecăciune scurtă și iese vesel cu sulul de hârtie în mână.
 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks