marți, 31 iulie 2012

Timp de niște povești



Când scriu, de cele mai multe ori, scriu despre mine. Este o îndeletnicire terapeutică, fără doar și poate, chiar dacă asta înseamnă că am nevoie de terapie. Fiecare dintre noi necesită măcar o intervenție pentru că fiecare are nebunia lui aparte, cât se poate de personală. Suspectez că suntem nebuni cu toții de teama sfârșitului, dar astfel de speculații merită probabil un titlu separat. Toate la timpul lor, sau niciodată.

"Zeppelinul exilului", pe care o puteți citi în Revista de Povestiri #5, este o povestire fantastică, însă nu garantez un happy ending. Nu pentru că aș fi o fire morocănoasă, ci pentru că subiectul este încă o rană deschisă.

"Seara artiștilor", povestirea de luna aceasta de pe LiterNet.ro, am scris-o ca un omagiu adus lui Kafka, obsesiei sale pentru detalii paranoice și reacții bizare. Orice povestitor amator este obligat să treacă prin asta, este un exercițiu de scriere obligatoriu. Când te iei la trântă cu o poveste ai două mari opțiuni: să scrii ce vrei tu, sau să scrii ce vor alții să citească. Să trasezi diferențe clare e un chin și, în egală măsură, un moft.

Nu este de mirare însă că îmi ling rănile și îmi plâng soarta în spațiul public. Pentru problemele mele am tot timpul din lume, le răsucesc și le întorc pe toate părțile. Există un lucru pozitiv în chestia asta: măcar scriu despre lucruri despre care am habar.

Și dacă nu veți citi aceste povestiri, atunci citiți altele două: din Rev de Pov sau de pe LiterNet.ro.
 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks