joi, 20 septembrie 2012

Băiatul cu greieri borțoși în păr



Cum ai ajuns să fii cunoscut drept băiatul cu greieri borțoși în păr?
Umblam prin pădure de câteva ceasuri La un moment dat genunchii mi s-au subțiat și am căzut ca un fruct pârguit la umbra unui copac. Pleoșc. În iarba deasă erau greierii aceștia îmbrăcați la patru ace, însă cu pălărioare roșii. Mi-am dat seama că nu văd foarte bine. În plus, aveau niște burdihane imense. S-a încins o discuție destul de ciudată pentru mine, căci nu le știam limba foarte bine. Cred că vorbeau un fel de franceză fără literele "r "și "o", și ca atare mi-era greu să prind subiectul conversației. Unul mai micuț la corp, însă cu mandibula foarte mare, părea să fie șeful. Tot arăta cu degetul spre mine. Purta mănuși galbene, de grădinar. Dar ca să nu ne întindem, s-au suit la mine în păr și acolo sunt și în ziua de astăzi. Ce era să fac?

Dar ai un păr superb...
Păi să vă spun. Gălbenușul proaspăt de țăran e secretul. Puneți-vă chestia aia în păr în timpul unei emisiuni preferate care să nu dureze mai mult de o oră. Face minuni, am cei mai fericiți greieri borțoși.

Cum decurge o zi din viața ta?
Ah, sunt foarte deprimat în ultima vreme. Adorm foarte greu, mă trezesc cu capul cât o baniță și nu mă simt în stare de nimic. Să fie vremea asta nenorocită de vină, când prea cald, când prea frig? Să fie o boală incurabilă fără simptome, să fie lipsa unei înțelegeri, a unei intimități, poate... Noroc cu greierii că sunt harnici, își suflecă mânecile și se-apucă de brainstorming. O vreme am dat vina pe vreme. Mă iertați, cred că spun vreme mai des decât ar fi cazul. Sunt un pic emoționat.

E de-nțeles. Acest interviu va fi publicat pe Paranoiatopia.
Oh, Paranoiatopia! Site-ul domnului....

Chiar el. Dar să revenim la ziua dumneavoastră, ca și cum ne-am întoarce dintr-o pauză publicitară. Spuneați...
Că sunt un pic emoționat.

Da, ați devenit mai feminin, se vede. Însă eu întrebam cum decurge o zi din viața dumneavoastră.
Duc un trai destul de plictisitor, trebuie să recunosc, deși sunt implicat într-o grămadă de chestii. Sunt doar proiecte infime, încă nu reușesc să-mi îndrum greierii în direcția potrivită. Așa că nu ne rămâne de făcut decât să exersăm. Părerile sunt împărțite. Greierii cu mandibula mai mică spun că trebuie s-ai talent, domnule, asta e cheia succesului și fără ea porțile inspirației geniale nu pot fi deschise. Greierii mai ambițioși spun că experiența stă la baza învățăturii și că talentul se dobândește prin muncă. Acum, eu unde s-apuc, în stânga, spre dreapta? Vă dați seama, am niște frustrări imense.

Și ce faceți după ce-ați luat micul dejun?
De cele mai multe ori trag un pui de somn involuntar. Mă așez la masă, greierii sar pe hârtie și începem exercițiul. Sau, mai bine spus, ar trebui să-l începem, dacă n-ar interveni momentul de criză, disoluția aceea perfidă, tremurul acela imposibil de exteriorizat într-o formă inteligibilă...

Vorbim despre o dimineață cu soare?
Evident, acțiunea se petrece pe o insulă unde temperaturile nu coboară niciodată sub 25 de grade, microclimatul perfect. Este destinația preferată a greierilor borțoși cu pălărie roșie. Soarele e un glob de foc pe cer, la câțiva metri se sparg valurile de țărm, lumea te ia în căușul ei și-ți vorbește. Nisipul fierbinte sub tălpi, paharul sângeriu de sangria, băiatul ăsta cu ciuf, îmbrăcat prea sumar pentru ceea ce se numește lumea reală...  Dar credeam că sunteți la curent cu amănuntele...

Să ne întoarcem la sursă, la greierii aceștia minunați din capul dumneavoastră. Cum colaborați? Există o idee de bază, o voce care se ridică deasupra tuturor celorlalte și oferă un punct de plecare?
Nu cred că intuiți complexitatea procesului creator din moment ce îmi puneți o asemenea întrebare. Sunt obligat să răspund evaziv. Există, într-adevăr, o voce care se ridică deasupra celorlalte. Măcar atât pot să confirm fără să dau prea multe detalii.

Și ce spune vocea?
De cele mai multe ori tace. Câteodată se uită scârbită spre mine, vocea, și-mi spune cu un oftat: Mai taci din gură că mi-ai mâncat sufletul.





 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks