miercuri, 5 septembrie 2012

Revista de Povestiri




(clic pentru butic)


Trăim câțiva zeci de ani în plus față de înaintașii noștri, dar asta nu înseamnă că avem timp pentru toate. Într-o lume în care schimbările se succed atât de rapid avem nevoie mai mult ca oricând de informații și opinii, de modele de gândire și observații empirice care să ne orienteze, să ne facă traiul mai ușor. Ficțiunea, chiar și în forma ei scurtă, alunecă spre locuri inferioare ale priorităților noastre. În context actual o poveste poate fi privită ca un moft, un moment de răgaz ce întârzie să ofere beneficii palpabile, imediate.

Am însă convingerea că genul ăsta de moft cotidian face ca viața să ne apară, fie și numai pentru câteva momente, în culori jucăușe, neașteptate, fantastice. Așa sunt și textele pe care le adună Revista de Povestiri, un proiect susținut de niște oameni simpatici cu care probabil te-ai intersectat deja pe Facebook. De la începutul verii m-am alăturat și eu trupei, iar acum, cu primele numere lângă mine, vreau să vorbesc un pic despre asta.

Formatul revistei îl stimulează pe cel ce nu dispune de mult timp pentru lectură. Oricând ai un mic răgaz poți să evadezi, nu trebuie decât să scoți revista din geantă. La fel de bine poți să o consumi într-o singură rundă, experiență pe care o recomand fără doar și poate. În timpul pauzei de prânz, dacă tot nu lași telefonul din mână, poți să te înscrii la antrenamentul de povești superscurte, căci Motanov ține porțile larg deschise și încurajează participanții cu giumbușlucuri nemaiîntâlnite. (Dacă nu știi cine e Motanov îți propun o căutare rapidă). Cele mai tari invenții sunt lăudate pe peretele de onoare al site-ului, ba chiar și în revistă.

Promisiunea unei povești bune poate genera așteptări de tot felul. Unii cititori se vor duce imediat cu gândul la tiparul clasic exemplificat cel mai bine de Cehov: o întâmplare obișnuită din viața unui om simplu, cu un comentariu mai mult sau mai puțin moralizator pentru condiția noastră umană. Alții, mai nostalgici și mai copii, se vor gândi la basme populare și legende. Povești sunt însă și parabolele lui Kafka, fragmentele parodice ale tânărului Urmuz, colajele literare ale lui Barthelme și întâmplările fantastice ale lui Neil Gaiman.

Dacă așteptările sunt atât de variate, este firesc ca textele din paginile revistei să fie și ele dintre cele mai diverse. Confesiuni literare,  jocuri de cuvinte, dialoguri absurde și experimente postmoderne, toate vin să confirme că, în ciuda propensiunii contemporane pentru lucrurile exacte, bine înfipte în pământ, românii nu au încetat să viseze. Din acest punct de vedere, Revista de Povestiri vine să umple un gol pe care eu îl resimțeam de ceva vreme.

Probabil că o poveste nu face viața mai ușoară, însă cu siguranță o face mai frumoasă. Din acest motiv Revista de Povestiri merită măcar o încercare. Un avertisment însă: odată intrat în mrejele ei, este posibil să nu-i mai dai drumul.


 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks