duminică, 4 noiembrie 2012

Sniffy Crystal


Existau mici trucuri despre care aflase online – pantofii cu talpă groasă de trei degete, bretonul dat pe spate și înfoiat, bărbia orientată la 45 de grade în sus, glasul aspru ca șmirghelul, hainele cu două numere mai mari – însă toate se dovediseră a fi niște încercări disperate ale unora care își urau înfățișarea, așa cum în secret o făcea și el. Renunțase la asemenea scamatorii din convingerea că nu putea păcăli pe nimeni. Era suficient de inteligent pentru a realiza că nu exista o soluție miraculoasă, un tratament naturist, o magie sau incantație. Basme și iar basme. Miile de bestselleruri cu titluri penibile (Ghidul pigmeului de vârsta a doua, Forța piticului, Mândria liliputanului, Scrisorile lui Logoș către fiul său Ghemiș) nu făceau decât să scornească povești penibile și mantre imbecile. Îl împiedica propria lui onestitate intelectuală; nu accepta să-și vândă singur gogoși. Nu era suficient să spună că e înalt, să creadă cu tărie în asta, sau să considere că dimensiunile lui umane ar fi fost altele, să dezvolte o filosofie alternativă a vieții piticului, cum la fel de bine nu putea să dea vina pe cei din jurul lui. Ei erau mulți și el era singur.

Puteți citi continuarea poveștii celui mai ghinionist pitic din suita Albei ca Zăpada în Revista de Povestiri numărul 7.
 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks