marți, 6 noiembrie 2012

Țiganiada



La trei şi jumătate dimineaţa, într-o zi de marţi din luna trecută, trei ţigănci şi-au făcut apariţia la poarta de est a oraşului şi, fără prea multe reţineri, au început să mişte din şolduri, cercuri concentrice. V-am adus muzică adevărată de petrecere şi voie bună, au strigat către paznicii din turn, nişte oameni cumsecade şi un pic naivi, după cum veţi constata de îndată. Numai priviţi ce bine ne şade, veniţi mai aproape, le-au spus, fără să înceteze măcar o clipă să mişte din şolduri, cercuri concentrice. La auzul acestor vorbe îmbietoare paznicii cu tenul alb ca spuma laptelui au simţit că le dă sângele în clocot. Nu mai staţi pe gânduri, coborâţi din turn, de ce v-aţi închis acolo, voi între voi bărbaţii, aveţi ceva de-ascuns? i-au întrebat vrăjitoarele cu glas prefăcut iar ei, umiliţi de acuzaţiile de pederastie doar pe jumătate fondate, au făcut întocmai cum le-au îndemnat ele, au coborât din turn şi au deschis porţile.

Aşa a început marea revoltă ţigănească: din umbrele meterezelor, de după copaci şi din şanţuri săpate adânc în pământ au ieşit cu mic cu mare, înarmaţi cu bulgări de pământ, borcane goale şi mii de cuţite, ţiganii.

Povestea fantastică a revoltei țiganilor continuă pe LiterNet.ro.
 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks