sâmbătă, 20 aprilie 2013

Timiditatea unei secretare


În lumea civilizată, ieri a fost Ziua Secretarilor. Habar n-aveam, pot să spun că nici nu m-am pregătit cum se cuvine, însă am colegi atenți care își notează în agendă asemenea ocazii de celebrare. Ne-am strâns cu toții în jurul secretarei noastre devenită peste noapte erou instituțional și i-am mulțumit pentru eforturile sale imens-intense. De-a lungul anului ea ne-a sprijinit, ne-a oferit ajutorul, a ușurat, a mijlocit și facilitat, toate acestea fără niciun preget. Trebuia să-i mulțumim cum se cuvine, și cum altfel decât printr-o contribuție materială, un obiect simbol - o cană de ceai din care să bea liniștită când nu este angrenată în procesul de "asistare". 

Ajutorul secretarei, se înțelege, este de neprețuit. Nu putem să ducem la capăt activitățile noastre primare fără  aportul ei administrativ (deci secundar). În același timp însă, un salariu de secretară nu reprezintă mare lucru. Astfel, de ziua ei sărbătorim nu persoana, ci dihotomia unui rol organizațional: secretara contribuie indirect, dar o face în mod semnificativ. Ne trebuia o zi aparte în care să o aplaudăm la scenă deschisă.

Rolul de secretar apare ca o prefigurare a Mamei Răniților, cea care cunoaște incredibilul labirint birocratic și te poate trece cu ușurință de pe o punte pe alta. Recunoștința are caracter manifest, de compensare: apreciem un lucru tocmai pentru că el nu este apreciat îndeajuns. 

Nu poți să fii indiferent la un asemenea eveniment, mai ales când el este închinat propriei tale persoane. Secretara noastră, sau mai bine zis asistentă pentru că nu face niciodată cafele și nici nu poartă fuste scurte, a fost oarecum stânjenită de acest moment de fulgurație morală. Am fost asigurat că este normal, nu e nimic ciudat în reacția ei: așa e secretara noastră, un pic prea timidă.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks