miercuri, 10 iulie 2013

Suflete stafidite


Economia e la pământ. N-am mai scos Dacia din garaj de câțiva ani, zace cu carburatorul înfundat precum o relicvă dintr-un alt secol. Pereții apartamentului au început să se îngălbenească, la fel cum se întâmplă, constat, și cu șosetele și chiloții. Nici soția mea nu mai este cea de altă dată, ci doar o versiune mult mai ștearsă, o umbră mută într-un colț întunecat al casei. Uneori o scutur ca să văd dacă mai trăiește.

Am crezut că am scăpare dacă las în urma mea un suflet. Așa am făcut-o pe Cati. Însă fata mea nu a știut cum să-și ia mai repede tălpășița.

Vecinii, cei care n-au murit între timp, de-abia se mai târăsc de la o zi la alta. Îi văd pe palier cum se plimbă cu pungi goale în mână. Nu se duc nicăieri și nu așteaptă nimic. E imposibil să mai facem conversație pentru că nu ne mai suportăm chipurile gârbovite.

N-am scăpare nici în fața televizorului. De ceva vreme, pe toate posturile, se difuzează doar realitatea vie.

Toate lucrurile își așteaptă sorocul. Ca mai toți bătrânii cu suflet stafidit, am sperat și eu la apocalipsă, însă aceasta a venit și a trecut de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Dumnezeu își bate joc de noi. Ne amenință de sute de ani și pe urmă își calcă în picioare cuvântul.

Mă văd nevoit să renunț și la ultimul meu confort, moartea.  

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks