miercuri, 3 iulie 2013

Vise pe banii altora


Învățați, copii, învățați, că nici nu e așa de greu, încă nu vă cere nimeni să aduceți o pâine pe masă, așa că măcar atât să faceți și voi. Învățatul pe dinafară e o distracție de puștani fără griji, căci lupta reală începe când lași cartea din mână și trebuie să te-apuci de muncă. De-abia atunci veți înțelege, în sfârșit, ce înseamnă să ai un ban al tău și să-l cheltui pentru că n-ai încotro și trebuie să trăiești. Sau cât de greu e să întreții o familie, să hrănești gurile altora fără ca tu să mai apuci nimic din ce-i bun, o felie de tort sau o bucată macră de carne. Credeți că-i ușor? Eu am noroc că bărbatul meu lucrează în armată și-i merge bine, altfel nu m-aș fi descurcat cu salariul meu amărât de profesoară.

Nu fiți proști, pregătiți-vă pentru examenul de admitere. Facultatea vă aduce încă patru ani de permisie înainte de marele chin al vieții, sculatul de dimineață și robotitul la program regulat. Încă patru ani înainte ca societatea să vă prindă în mrejele ei pentru totdeauna. Dacă părinții au bani nu vă sfiiți să-i escrocați sentimental, poate așa vă plătesc și a doua facultate. Ar fi un noroc picat din cer și nici n-ar avea rost să vă simțiți vinovați. La un moment dat și babalâcii vor cădea pe capul vostru și de-abia atunci va începe viața voastră adevărată. Acum încă visați pe banii altora.

Învățați orice pentru că, de fapt, asta nu-i decât o scuză ca să mai zăboviți un pic și oricum nu vă ajută cu nimic mai târziu. În școală nu vă spune nimeni ce înseamnă raționament logic sau gândire critică. Nimeni n-o să vă spună cum se negociază un contract de muncă sau niște rate la bancă, cu cine trebuie să votezi, de unde să cumperi mai ieftin, cum să-ți dai seama când un seamăn de-al tău încearcă să te tragă pe sfoară, cum să profiți de avantaje fiscale și așa mai departe.

Lucrurile cu adevărat importante le veți prinde din mers, dacă o să vă ducă mintea.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks