sâmbătă, 10 august 2013

Concurs cu premii


Paranoiatopia organizează concursul de creativitate IMAG 1.0. Orice lucrare e binevenită atât timp cât face dovada simțului artistic și emoționează juriul, care este compus din director general, editor șef și maistru web.

Mai jos, câteva reguli generale de participare:

Criticii de artă reacționează pozitiv la imaginile alb-negru. Se acceptă și fotografiile sau scurt metrajele în culori vii, dar cel mai probabil acestea vor fi depunctate. 

Formele complexe sunt apreciate, dar au mare trecere și schițele de natură simbolică.

Dacă opera de artă are colțuri, atunci este bine ca acestea să fie rotunjite pentru a preveni accidentele.

Mare atenție ca textul să nu deturneze imaginea decât în măsura în care intenția e evidentă.

În cazul unui colaj, se vor folosi cel puțin trei materiale diferite. O atenție deosebită se va acorda îmbinărilor, care necesită simț estetic dar și precizie matematică.

Fontul utilizat este Times New Roman, 12 puncte. Nu se admit ștersături, note de subsol și cuvinte compuse.  

Titlul lucrării, inscripționat pe spate sau în colțul din stânga sus, va reuși să surprindă sintetic ideea de bază sau, dimpotrivă, va relua un detaliu nesemnificativ. Alegerea aparține autorului dar va fi judecată. 

Punem accent pe autenticitatea lucrărilor. Dacă în corpul operei vor fi integrate elemente de împrumut, acestea vor fi indicate cu etichetă sau pix roșu.

Sursa de inspirație nu poate fi decât Viața Reală. Orice referire la obiecte și oameni care nu există, n-au existat și nici nu vor exista vreodată, indiferent de circumstanțe, este interzisă. Autorii vinovați de minciună vor fi descalificați în mod automat. 

Un ultim sfat: în timpul desăvârșirii operei artistice nu se bea și nu se fumează.

Premiul întâi constă într-o cină romantică la Shaorma Dristor și o pungă medie de Fornetti. Alte premii nu se acordă.

Ne puteți trimite rezultatul muncii la adresă. Așteptăm mai ales provincia. 

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks