sâmbătă, 10 august 2013

Nimic nu se schimbă


Am cumpărat biletul, un singur bilet, unul fără întoarcere, cum stabiliserăm de comun acord. Nu te-am condus pe peron, am decis că e mai uşor pentru amândoi. Vagonul trei, la fereastră. Nu ţi-am zărit chipul abătut, nu am stat în loc să privesc tristeţea ta mută. Ai luat bagajul, m-ai sărutat, ai întors spatele şi ai dispărut în doar câteva secunde.

Acolo, în faţa gării, pierdut printre oameni, am observat norul pentru prima dată. Era imposibil să ratez stupoarea luminoasă de pe feţele trecătorilor. Un nimb translucid se prelingea dinspre sud, se învolbura ca laptele înainte să dea în clocot, ameninţa să înghită tot cerul. O fetiţă îmbrăcată într-un sarafan roşu mi-a sărit în faţă. Unu, doi, trei, la perete stai. Vin extratereştrii, mi-a spus. Nu părea deloc speriată. Siguranţa ei de sine părea a fi susţinută de cele două codiţe împletite, îndreptate în sus ca nişte antene. O făceau să pară mai puţin pământeană. Sărea de pe un picior pe altul cu un dezinteres reprobabil pentru fenomenele meteorologice. Bunica ei, o femeie scundă, cu batic negru şi mers şovăitor, a venit lângă noi, a tras-o pe fată, a zgâlţâit-o de umăr. Nu-l supăra pe domnul, i-a zis, după care m-a privit stânjenită. Vin vremuri grele, grăbiţi-vă spre casă.

Continuarea pe LiterNet.ro

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2011 Paranoiatopia. All Rights reserved
RSS Feed. This blog is proudly powered by Blogger. Design by dzignine based on Minima-White code frameworks